Alexandru Lazăr, fostul fotbalist de la FCSB, povești fabuloase! Cum și-a ratat cariera din cauză că Becali l-a dat afară pe Hagi: „Trebuia să mă debuteaze la 16 ani” | INTERVIU EXCLUSIV

Alexandru Lazăr, fostul fotbalist de la FCSB, povești fabuloase! Cum și-a ratat cariera din cauză că Becali l-a dat afară pe Hagi: „Trebuia să mă debuteaze la 16 ani” | INTERVIU EXCLUSIV
  • Publicat:

Alexandru Lazăr (30 de ani) și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna și a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru ProSport. Mijlocașul central spune că-și dorește să continue în fotbalul românesc și povestește întâmplări din perioada petrecută la FCSB (2006-2011).

Fotbalistul a fost cunoscut ca fiind singurul care l-a depășit pe Bănel Nicoliță la testele fizice în unul dintre cantonamentele pe când antrenor era Victor Pițurcă. Lazăr a vorbit și despre foștii săi antrenori (Pițurcă, Hagi), dar și despre rivalitatea dintre CSA Steaua și FCSB.

– Salut, Alex! Ce faci, cum mai ești?
– Salut! Uite tocmai am reziliat contractul de comun acord cu Chiajna în această dimineață și acum aș vrea să merg un pic în vacanță. Apoi când mă întorc vreau să văd ce oferte am.

– Ai jucat cam meci de meci de când ai venit.
– Da, am jucat și cu Bratu, și cu Claudiu. Am venit astă-vară la Chiajna. A fost bine cu ambii antrenori. Am ratat obiectivul și e normal să se schimbe jucătorii acum.

17 meciuri a jucat Alexandru Lazăr pentru Concordia Chiajna în Liga 2, el venind la ilfoveni în septembrie 2020

– Cum a fost revenirea în România, că tu ai jucat în ultimii 4 ani în străinătate?
– Da, am jucat un an prin Italia, vreo 3 ani prin Spania. Eu am vrut să mă întorc mai mult pentru că se dorea promovarea la Chiajna. Știam stabilitatea financiară, știam că e un club serios. De-aia am ales să revin în România. În funcție de ce oferte voi avea, voi lua o decizie. Eu mi-aș dori să rămân în România, dar la o echipă care are un obiectiv clar.

Alexandru Lazăr, singurul jucător care l-a făcut la alergare pe Bănel Nicoliță!

– Tu în trecut ai jucat și pentru Steaua. Ai fost singurul jucător care l-a făcut pe Bănel Nicoliță la testele fizice.
– Da (n.r. râde)! Ăsta a fost un impuls pentru mine. Aveam încrederea lui Pițurcă în acel cantonament. Prinsesem lotul de 22 de jucători, făcusem pozele pentru calendar, cum să nu tragi să alergi? La testul despre care vorbești am mai rămas doar eu cu Bănel și alergam cot la cot. El probabil că venise din vacanță și poate s-a gândit să mă lase pe mine să câștig. Știu că el s-a oprit și eu am continuat să alerg. La final m-au aplaudat toți jucătorii, era și presa atunci.

– Deci chiar a fost o performanță.
– Da, da! E dorința pe care o aveam. Aveam 3 antrenamente pe zi cu domnul Pițurcă: unul la 7, unul la 11 și unul la 17. Fără mic dejun. Dimineața ieșeai direct la alergat. Două săptămâni numai așa am ținut-o. Eu eram mai mult cu căratul pianului. Bănel era „fulgerul” și eu eram cu rezistența, dorința. Ca mijlocaș central trebuie să acoperi majoritatea spațiilor din teren. Capacitatea mea de efort a fost bună mereu. Asta e calitatea mea, în afară de tehnica individuală. Cum se spune printre fotbaliști: „alergi de foame”. A fost ceva incredibil. Dar apoi a fost neșansa.

„La 16 ani urma să debutez cu Hagi, dar Becali l-a dat afară”

– La ce te referi când vorbești despre neșansă?
Cu Hagi urma să debutez. Când au plecat la Slavia Praga pentru meciul din Champions League, Hagi mi-a zis că urmează să mă debuteze. Eu aveam 16 ani. N-am prins decât prima repriză din acel meci la televizor pentru că m-am culcat. În fiecare seară mă culcam devreme. Apoi, a doua zi m-am urcat în taxi să merg la antrenament și am auzit la radio că Hagi a fost dat afară. Eu nu știam ce se întâmplase. M-am uitat doar la rezultat, am văzut că au pierdut, dar am aflat de plecarea lui Hagi de la Radio.

– Incredibil! Deci tu la 16 ani trebuia să debutezi pentru Steaua, dar demisia lui Hagi practic ți-a schimbat cariera.
– Da! Ei au jucat miercuri, la Praga, apoi sâmbătă trebuia să mă debuteze în campionat. Nu știu dacă titular, dar debutam sigur. Am fost trist, supărat când am aflat de plecarea lui Hagi. Nu mai știu cine a venit, că eu am rămas la echipa secundă. Nu am avut șansa asta cu under 21. Dacă exista regula asta pentru jucători tineri probabil că România avea jucători mai talentați. Nu mai vindeam pe 10 milioane de euro, vindeam pe 20. Politica cluburilor nu era să promoveze tinerii înainte. Abia după ce a făcut Hagi academia a început să se promoveze tinerii.

– Tu ai vorbit cu Hagi după ce a fost demis?
– Nu! Parcă după 2 ani și-a făcut academia și atunci m-a sunat să vin la Viitorul. În prima fază am refuzat. Eram la Steaua, nu știam eu cine e Viitorul. Știam doar de Hagi. El i-a dorit pe Onicaș, pe Vlad Rusu, pe Bejan, pe Toșca. Atunci am plecat la pachet vreo 6-7 jucători. Practic, am fost obligat de club să merg la Viitorul. Eu voiam să am șansa să debutez pentru Steaua. Mi s-a spus clar. Ori rămâi la Steaua, dar nu joci, că urma să se desființeze echipa a doua, ori mergi la Viitorul? Deja aveam 20 de ani și voiam să debutez.

Cariera i-a luat-o la vale după o accidentare

– Ai prins multe meciuri la Viitorul.
– Da, da! Am prins bine, chiar am jucat. Singurul cunoscut de acolo era Hagi. Apoi au apărut Dicanu (n.r. Nicolae Dică), Alibec. În Liga 1 ne-am luptat, dar nu toți aveam experiență, de-aia ne-am luptat pentru evitarea retrogradării.

– Ce s-a întâmplat când ai plecat de la Viitorul, că practic destinul tău fotbalistic a căzut în cap?
– M-am accidentat după 5 meciuri la Timișoara. Am avut ligamente încrucișate și atunci m-am dus în cap. Am mers la Timișoara și din câte îmi aduc aminte au rămas jucătorii care au retrogradat atunci și în Liga 2. Au păstrat tot nucleul venit din Liga 1. Era o șansă bună pentru mine, îmi doream să schimb ceva. Am vorbit cu domnul Hagi și nu s-a opus să plec la Timișoara.

– Accidentarea de atunci îți mai dă bătăi de cap?
– Nu, nu mai am nicio problemă! Sunt bine acum. Am fost și dezamăgit de fotbalul românesc, de unele cluburi pe unde am fost. Am ales un salariu mic pentru a fi sigur să-l primesc. Nici pe ăla nu l-am luat. De-aia am ales să mă mut în Spania pentru câțiva ani.

„Dacă revine Hagi la Viitorul, echipa se va lupta la titlu”

– La Viitorul erau în perioada aceea Florinel Coman, Ianis Hagi.
– Da, erau mici! Ei jucau la pauză 5 contra 2, că erau copii de mingi. Nu veneau mereu copii de mingi, veneau doar la meciurile importante. Era sezonul 2014-2015. S-a muncit mult acolo.

– Apropo de Viitorul, care crezi că ar fi salvarea echipei în acest moment?
– Se vede lipsa lui Hagi, se vede că lipsește mentalitatea lui. O eventuală revenire a lui ar însemna ca echipa să se lupte sezonul viitor la titlu. E drept că a lipsit și șansa în acest sezon. S-au schimbat doi antrenori. În plus, când era Hagi știai cine e acolo, știai că el a inventat jocul ăsta. De multe ori visai lucrurile astea. Nu trebuie să le antrenezi, că-ți intrau în cap.

– Hagi e un Zeu al fotbalului! Nu am apucat să-l văd live pe teren, dar am fost la o acțiune când Hagi a jucat fotbal pe un teren mic. A fost fabulos! Cum lovea mingea, ce execuții avea…
– Da, el se băga cu noi în cantonament la joc. Să vezi execuții peste portar, ce le făcea pe teren. Ferească Dumnezeu să joci cu el în echipă și să pierzi… Foarte rar pierdea. Alergau toți jucătorii ca la meci. De respect alergau. E unic în România. Dacă-l aveau în altă țară cred că-i făceau 2-3 statui. Dacă-l aveau Turcii…

„În Turcia aveam nevoie de escortă când mergeam cu Viitorul în cantonament”

– Bine, turcii, din păcate, cred că-l iubesc mai mult decât românii!
– Când mergeam în cantonament în Turcia și făceam escală la Istanbul mergeam cu escortă prin aeroport când se făcea transferul. Polițiștii de la vamă ieșeau să facă poze cu Hagi, femeile la fel. Era agitație mare. Și-a câștigat un respect. Într-adevăr cred că oamenii pe acolo îl iubesc mai mult decât o facem noi aici. El tot ce face o face pentru fotbal.

– Pițurcă cum era ca antrenor?
– Era foarte, foarte serios. Îi plăcea mult disciplina. Îți dădea încredere. Îți spunea două-trei vorbe și nu mai aveai nevoie de altă motivație. El vorbea pe limba ta. Te simțeai unul dintre cei mai buni jucători când vorbea cu tine. Existau amenzi foarte mari, era un respect foarte frumos între noi, între jucători. În afară de antrenamentele foarte dure, disciplina conta foarte mult. Și în viața de zi cu zi contează disciplina. Hagi ne spunea că dacă ești disciplinat în viața de zi cu zi, atunci ești și în teren.

Poveste cu Gigi Becali și jucătorii săi în avion!

– Pe vremea aia Gigi Becali făcea schimbările la Steaua?
– Sincer, nu știu.

– Apropo de Gigi Becali, ai vreo amintire amuzantă cu el?
– Da, a fost la Bacău cu noi. Am mers cu toții în avion. Aveam meci în Cupă și am plecat cu avionul de la București. Ne-a salutat pe toți, făcea caterincă acolo. Ne-a încurajat, zicea că o să ia milioane pe noi. Zicea: „Asta e marfa mea, pe ăștia o să iau milioane”. Nu vorbea cu mulți. Glumea cu Cristi Tănase, era și Victoraș Iacob atunci. Era perioada aia frumoasă.

– La vestiar l-ai prins vreodată să vină să vă spună ceva?
– După ce a plecat Pițurcă a venit și a vorbit cu noi. Ne-a zis că Pițurcă nu mai e antrenor din anumite motive. Nu ne-a spus motivele, dar ne-a zis că o să pună un alt antrenor. Nu era prea încântat de ce s-a întâmplat cu Pițurcă. Îți dai seama că-și dorea și el să-l țină pe Pițurcă. Aveam 17 ani atunci. A venit Ilie Dumitrescu atunci.

Gest incredibil făcut de Lazăr când la echipă a venit Ilie Dumitrescu!

– Cum era antrenorul Ilie Dumitrescu?
– Sincer, nu știu! Hai să-ți spun ce-am făcut atunci. Singurii oameni care se bazau pe tineri au fost Hagi, Bergodi și Pițurcă. În rest, niciunul nu te ajuta. Eu mi-am luat ghetele, geanta și m-am dus singur la echipa a doua. M-am retrogradat singur la echipa secundă. Am luat decizia de rușine ca să nu vină antrenorul și să-mi spună să plec la echipa a doua. Mi-am luat geanta a doua zi după ce a plecat Pițurcă și m-am dus la echipa secundă. Mă gândeam că o să fiu chemat înapoi, dar n-am mai fost chemat. Strizu era antrenor la echipa a doua și m-a întrebat ce am făcut, de ce am plecat de acolo? Și i-am zis că am plecat, că nu aveam încredere în nimeni. Aveai 300 de ani, jucai, aveai sub vârsta asta, nu jucai.

– Tu ce crezi că vei face după ce vei renunța la cariera de fotbalist?
– Antrenor mă fac! Chiar am antrenat o echipă de juniori în Spania. N-aveam licență, dar avea antrenorul secund, exact cum este la noi în România. M-a pus președintele, că avea încredere maximă în mine. Am terminat pe locul 5 din 18. Vorbeam mult cu ei, le făceam ședințe separat. Am luat lucruri de la antrenorii cu care am lucrat.

– Te vei apuca și de școala de antrenori?
– Da, m-am apucat deja, dar o fac în Spania. Am licența de a antrena copii și juniori, nu licența A. Școala de acolo este altfel. Până voi ajunge la licența Pro mai am de jucat fotbal. Fotbalul e frumos și chiar mă simt bine acum.

CSA Steaua sau FCSB?

– Pentru tine cine e Steaua adevărată? FCSB sau CSA?
– Eu am jucat cu o emblemă. Eu aveam și FCSB pe spate, dar aveam scris Steaua București. Pe echipamentele de antrenament scria FCSB.

– Ai accepta să mergi la CSA Steaua dacă ți-ar propune un contract în Liga 2?
– E o oportunitate bună. E un proiect frumos acolo. Știu că vor să promoveze, vor avea și un stadion nou. Vedem ce va fi. E o variantă bună. Eu nu comentez deciziile judecătorești, eu știu unde am jucat. Am avut o emblemă pe piept. Știu cine m-a plătit, știu unde am jucat, eu m-am antrenat unde e CSA. Am jucat 5 ani la Steaua București. Care o fi… ei știu între ei. Eu știu că am iubit Steaua de mic. Sunt niște acte care mă depășesc. Da, pe mine m-a plătit Becali. E păcat că brandurile mari se duc și ești obligat să o iei din Liga 4. În loc să ne ajutăm între noi, ne dăm în cap.

– De-a lungul timpului am vorbit cu mulți fotbaliști, mulți dintre ei aveau salarii mari, dar erau neplătiți și se considerat sclavi în fotbalul românesc. Ești de acord că jucătorii care evoluează în România sunt considerați sclavi de majoritatea patronilor? E un cuvânt dur, așa este.
– Da, așa e. Din păcate, nu există nicio lege în România care să oblige cluburile să plătească jucătorilor salariile până la data X. În contract scrie când trebuie să fie plătit jucătorul, dar dacă întârzie salariul tu trebuie să depui memoriu. Toată treaba asta durează, iar în timpul ăsta tu nu mai joc. De exemplu, în Italia, la Messina unde am jucat în Liga 3, la 60 de zile clubul era obligat să-ți dea salariul. În a 61-a zi clubului i se luau 3 puncte, În a 62-a zi i se mai luau trei puncte. A treia zi de penalizări nu te mai programa în campionat, iar în a patra zi te retrogradau. Sau mai exista posibilitatea cum e în Franța. Cluburile au două conturi: unul pentru transferuri și unul pentru salarii. Acolo în data X îți intră banii din acel cont. La noi licența se ia dacă ai nu știu câte scaune, dacă ai încălzire.

CV Alexandru Lazăr

  • 20 februarie 1991
  • mijlocaş central
  • A jucat pentru FCSB II, Viitorul, ACS Poli Timișoara, Berceni, Ontinyent, Messina, Academica Clinceni, CD Acero și Concordia Chiajna
  • 3 selecţii în naţionala sub 19 ani a României
Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×